Indiferent de felul in care alegi sa cauti un apartament cu 2 camere in Pitesti, iata cateva informatii care speram sa iti fie de folos.
Primul lucru pe care ne dorim sa il aflam de la clientii nostri este ce isi doresc ei de la noul apartament. Incepand cu zona, dotarile, finisajele, etajul si, nu in ultimul rand, bugetul. Pentru ca este important pentru noi sa putem livra catre client exact ce isi doreste. Insa aici trebuie sa tinem cont daca asteptarile sunt in raport cu bugetul setat cat si cu momentul in care se afla piata imobiliara.
Asadar, daca bugetul este stabilit si este strict, este clar ca nu putem iesi din suma maxima pe care ne-am propus-o. In atare conditii, trebuiesc analizate zonele vizate. Pentru ca unele zone sunt mai scumpe, pe cand altele sunt mai accesibile. In concluzie, consideram ca zona este primul aspect pe care trebuie sa il iei in calcul. De ce? Pentru ca apartamentul nu se mai muta de acolo. :) Si pentru ca unele zone au fost mereu cautate. Iar daca sunt cautate in timpul in care tu cauti, desi este mai dificil de identificat, gandeste-te cat de usor iti va fi la revanzare. Pentru ca, nu-i asa, zona ta este una care va fi mereu la cautare?
Dupa ce am stabilit ca zona este importanta, al doilea aspect pe care ar trebui sa il ai in vedere este suprafata. Pentru ca nici aceea nu se mai modifica in majoritatea cazurilor. Iar atunci este de preferat sa cauti un apartament confort sporit, cu o suprafata mai mare, in detrimentul unui mai mic. Asta daca bugetul iti permite. Concluzia? Intre a alege un apartament in zona buna cu o suprafata mai mare, dar pe care trebuie sa il renovezi, si a alege un apartament gata renovat, recomandam in majoritatea situatiilor prima varianta.
Ce ne-ar mai putea interesa atunci cand cautam un apartament cu doua camere? Daca am stabilit importanta zonelor si a suprafetei, urmatorul criteriu logic este etajul. Majoritatea clientilor prefera etaj intermediar. Pentru ca te ajuta din punct de vedere energetic cat si de confort. Dar, tu, ce preferi? Poti avea inclusiv o optiune serioasa pentru parter, in conditiile in care te gandesti ca ar fi, in viitor, o locatie foarte buna pentru un birou sau o activitate. Sau pentru ca nu iti mai doresti sa urci trepte toata ziua. Sau, poti opta pentru ultimul etaj, intrucat este genul de persoana care prefera un view exceptional. Cand vine vorba de etaj, tu esti cel care trebuie sa isi puna intrebarea aceasta.
Ultimul aspect pe care vrem sa il aducem in discutie este nevoia de moment versus nevoia din viitor. Poate acum esti proaspat-casatorit sau chiar burlac insa unde te vezi peste 5 sau 10 ani? Vei avea nevoie de un apartament mai mare? Daca discutam si de un copil, este zona aleasa una in care copilul sau copiii pot avea siguranta si confort? Este aproape de o scoala sau gradinita astfel incat sa nu mai pierd timp pe drum?
Tu esti cel care decide, noi suntem aici doar sa te ajutam cu toate informatiile si experienta acumulata de-a lungul timpului. :)